Padurea de oglinzi

Inima mi-e mica uneori. Atat de mica ca nu o mai gasesc.

Ca o casuta ascunsa intr-o padure deasa. O casuta care isi schimba mereu locatia si nimeni nu poate ghici unde se va gasi data viitoare. Asa si eu: ma gasesc uneori cautand-o de zor, pornesc in pelerinaje lungi, ma intorc istovita si apoi plec iar. Iar in drumurile acestea spre ea am calatorit mult dar nu am ajuns sa cunosc nici acum toata padurea. Desi au fost atatea locuri magice gasite in padurea aceasta, in timp ce imi cautam casuta, incat si cautarea ma umple de un fel de bucurie efervescenta. Alteori de tristeturi si neintelegeri si alteori de reverii supreme in care descopar ca port mereu casuta cu mine.

Dar se intampla sa uit..caraghios aproape..caci credeam mereu ca odata luminata o cale nu se mai poate uita. Dar iata, demonstrez contrariul, caci eu o uit des..chiar mai des decat imi place sa recunosc. Ca un amnezic uneori, plec plina de indarjire zicandu-mi ca o voi gasi de data asta. Si apoi ca un copil in fasa plang cand vad ca a fost mereu cu mine. Frumos si jocul asta, ca o padure de oglinzi..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s